„Mă bucur, iubiţi tineri, că preţuiţi atât de mult Sfânta Cruce şi vreţi să ridicaţi aceste cruci ca un simbol al orientării voastre în viaţă şi ca o cinstire a memoriei celor care şi-au însuşit crucea, primind moartea pentru neamul acesta. Crucea reprezintă pentru noi – pentru creştini, pentru poporul care îşi face semnul înainte de orice faptă şi la toate rugăciunile – suprema iubire a unuia pentru altul şi suprema iubire a fiilor pentru neamul lor.
Crucea înseamnă că mergi
până la moarte, de bunăvoie, pentru ceilalţi. Hristos, prin cruce, a mers de
bunăvoie până la moarte pentru noi, ca să
învingă moartea. Numai primind crucea de bunăvoie, nu silit, ci
din iubirea supremă pentru celălalt, numai aşa capeţi şi
tu viaţă veşnică şi te înalţi spre
desăvârşire, prin unirea cu Hristos, ajutându-i şi
pe ceilalţi să facă aceasta.
Crucea este semnul iubirii dintre noi
şi semnul iubirii lui Dumnezeu pentru noi. Ridicând aceste cruci, manifestaţi
hotărârea de a vă iubi neamul, de a vă iubi unul pe altul,
de a lupta pentru unitatea poporului nostru până la moarte.”